În timp ce românii fug la muncă în alte țări, străinii se bat pe un job aici: autoritățile nu mai fac față

de: Mădălina Bahrim
19 04. 2022

Piața muncii din țara noastră se confruntă cu un fenomen deosebit de interesant și benefic. Vorbim despre un interes crescut al cetățenilor străini pentru joburile noastre. S-a ajuns atât de departe, încât autoritățile de la noi nu mai fac față valului uriaș de solicitări pentru vizele de muncă.

Numeroși cetățeni străini și-ar dori cu orice preț să poată prinde un loc de muncă la noi în țară. În paralel, conaționalii noștri pleacă peste hotare, cu precădere în țările din vestul Europei, acolo unde speră că vor reuși să-și construiască o viață mai bună și mai îmbelșugată. În timp ce noi criticăm condițiile de muncă și pe cele salariale, cetățenii străini de-abia îndrăznesc să viseze la ele.

Așa se face că, în ultima perioadă, a explodat numărul solicitărilor pentru vizele de muncă. Sunt atât de multe cereri, încât se pregătesc modificări legislative care să vină în întâmpinarea acestui val, care se poate dovedi a fi salvator pentru companiile românești, ce se confruntă cu o criză acută de forță de muncă. Se estimează că numai în domeniul HoReCa, de exemplu, deficitul de personal se ridică la ordinul zecilor de mii de persoane, ceea ce pune o presiune suplimentară pe companii, mai ales într-o perioadă economică atât de sensibilă și după doi ani grei de pandemie, când restricțiile au adus mari provocări afacerilor din aproape toate domeniile.

Se schimbă legislația

Acestea fiind spuse, „Guvernul a pregătit acum extinderea perioadei de solicitare a vizei de lungă ședere, pentru a nu expira actele depuse de solicitanți, permițând totodată ca documentele să fie depuse la orice reprezentanță teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Guvernul a aprobat pentru acest an majorarea puternică a numărului avizelor care pot fi acordate muncitorilor străini, la 100.000 de lucrători, după ce în 2021 a fost stabilit inițial un contingent de 25.000 angajați, dublat ulterior la un total de 50.000.

Executivul agumentează urgența noilor prevederi având în vedere ”sezonul estival, în care principalele activităţi din domeniul turismului şi al construcţiilor, domenii importante ale economiei româneşti, sunt în plină desfăşurare”, potrivit unei analize profit.ro.